Așezată într-o zonă pitorească a stațiunii Poiana Brașov, într-un luminiș răcoros, la poalele pădurilor de brad, chiar în inima vestitei stațiuni, Boutique Hotel Casa Emil își dorește de la bun început să constituie o notă aparte în panoplia unităților de cazare din zonă.

Arhitectura și materialele folosite sunt completate de amenajările și decorațiunile deosebite. Astfel, inaugurată în vara anului 2006, Casa Emil din Poiana Brașov este primul boutique hotel din stațiune, cele 4 camere large double, o cameră dublă standard și respectiv două apartamente avându-și fiecare povestea ei, fiind decorată într-un stil artitectural unic, destăinuindu-și propriul nume și oferindu-le oaspeților săi momente, trăiri și emoții unicat.

Toate acestea sperăm să contribuie la crearea unei atmosfere aparte de cazare, deosebită și relaxantă, care să ofere vizitatorului șansa unui sejur cu totul special, în măsură să-l determine să-și aducă aminte cu plăcere de perioada petrecută aici. Dorință acestuia de a reveni în Poiana Brașov, va fi stimulată și de întreaga echipă care îi va sta la dispoziție cu toată pregătirea, calificarea, educația și dăruirea membrilor ei.

Nota aparte pe care o va oferi Boutique Hotel Casa Emil este generată și de modul conceptual la care s-a lucrat de la bun început: ideea de la care a pornit totul și care este vie și în prezent este aceea a unei locații de cazare care păstrează eticheta calității, a bunului gust, a atenției către detaliu, o locație unde bunul simț și solicitudinea sunt la ele acasă, unde grija față de toți cei care îi calcă pragul și decid să îi fie oaspeți speciali este pe primul plan.

Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord să utilizăm modulele cookie